Am uitat parola
La Multi Ani !
Newsletter
Pentru a primi ultimele noutati introduceti adresa de e-mail

  • Jeno Mayor
  • Revista de Arta
  • Art Image 15
  • Mircea Albu 1
  • Albu Mircea 2
  • Album Badescu
  • Hanu


Caracterul european al operei lui Carol Pop de Szathamari

Sunt copleşit şi onorat, deopotrivă, să mă aflu aici în faţa dumneavoastră, în această clădire care, prin strădania celor care lucrează aici este, de mai bine de 130 de ani, garanţia stabilităţii şi credibilităţii României. Pentru această ocazie, unică pentru cei mai multi dintre colegii fotografi prezenţi în sală, vă mulţumesc foarte mult, domnule guvernator Isărescu.
Tot unic este şi prilejul pentru care ne aflăm aici şi anume sărbătorirea a 200 de ani de la naşterea primului artist fotograf al României, Carol Pop de Szathmari. Ziua sa de nastere, 11 ianuarie, a fost consfiinţită prin HG 458/05.05.2010 drept Ziua artei fotografice din România, document pe care se află semnătura domnului ministru Kelemen Hunor.
 Unei asemenea decizii de mare responsabilitate şi rezonanţă pentru istoria artelor vizuale din România, Asociaţia Artiştilor Fotografi din România i-a răspuns prin organizarea Festivalului Luna Fotografiei din România, manifestare de amploare şi la care participă artiştii fotografi din toatele zonele geografice ale României. Pentru a avea o valoare cuantificabilă a acestui demers artistic, menţionez că în acest an, au fost organizate aproximativ 50 de saloane şi expoziţii personale sau de grup nu numai în România ci şi în Ungaria, Israel, Serbia, Republica Moldova şi Ucraina. Iar acest uriaş efort organizatoric a fost posibil în primul rând prin devotata implicare a celor 52 de fotocluburi existente azi în ţară. Implicare ce se doreşte a fi un necesar gest de apreciere faţă de artistul fotograf Carol Pop de Szathmari, cel care, pentru noi, iubitorii fotografiei, este reperul la care care ne raportăm atunci când ne socotim artişti fotografi.
Dar nu doar temeinica educaţie artistică şi realizările fotografice ale ilustrului nostru precursor sunt motivul admiraţiei noastre, ci dimensiunea europeană a operei sale.
Carol Pop de Szathmari s-a născut la Cluj, la 11 ianuarie 1812 şi se consideră că strămoşii săi erau de loc de prin partea Sătmarului dar nici la ora actuală nu se ştie cu certitudine dacă la origine ei erau români sau maghiari. Amănunt însă nesemnificativ pentru un artist care, deşi avea cetaţenie austrică, a preferat să trăiască cea mai mare parte a vieţii sale în Bucureşti. Iar decizia sa, poate surprinzătoare pentru acele vremuri, este urmarea firească a statutului social asumat de Szathmari şi anume acela de cetaţean european.
 Dovadă că tânărul Carol Pop nu-şi bătea capul cu dilema naţionalităţii sale este idila sa cu o frumoasă româncă de care s-a îndrăgostit pînă peste cap. O chema Mariţica Văcărescu şi avea să ajungă soţia lui Gheorghe Bibescu, viitorul domn al Ţării Româneşti.
După ce a absolvit cursurile Colegiului Reformat din Cluj, Carol Pop a fost îndemnat să aprofundeze studiul teologiei; rigiditatea unei asemenea îndeletniciri se pare că nu-i convenea unui tânăr înzestrat cu o uimitoare aptitudine de a acumula rapid cunoştinte dintre cele mai diverse. Pregătirea sa umanistă şi pasiunea pentru călătorii i-au marcat anii tinereţii atunci când, în 1834, s-a indreptat spre Viena pentru a-şi cizela talentul de desenator şi pictor. A avut astfel prilejul să studieze cu mari maestri ai vremii de la care a deprins nu doar tehnica desenului şi a picturii, ci şi arta de a judeca valoarea detaliului în contextul unui tot unitar. Grija pentru amănunt, pentru detaliul aparent nesemnificativ se va regăsi fără excepţie în viitoarele sale lucrări fotografice.
Experienţa artistică vieneză nu-l mulţumeşte pe deplin astfel că drumurile sale se îndreaptă spre Paris, dar nu înainte de a se opri la Roma şi Florenţa unde vizitează muzee de artă şi face copii după Rafael, Tizian, Rubens şi alţi pictori celebri. Este perioada în care se face diferenţa între, pe de o parte, viitorul artist fotograf de talie europeană Carol Pop de Szathmari, măiastru stăpân al jocului de lumini şi contraste şi expert în a evalua estetic o secventă de viaţă iar pe de altă parte între fotografii care nu vor trece niciodată de stadiul unui mediocru laborant închistat în propria-i rutină.
 Întors în ţară şi stabilit în Bucureşti, Carol Pop de Szathmari îşi exersează priceperea de a-şi negocia talentul artistic. Aşa se face că în 1840 este primit în cercurile aristocraţiei bucureştene şi numit pictor oficial la curtea domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica. Noul său statut social, dublat de aprecierea unui larg public iubitor de artă, ar fi fost pentru orice artist un foarte bun motiv de a alegere un trai comod şi lipsit de griji în capitala Ţării Româneşti. Nu însă şi pentru Carol Pop de Szathmari pentru care dorinţa de a se afla in mijlocul evenimentelor ce se derulau cu repeziciune într-o Europă cuprinsă de febra schimbărilor revolutionare era mai puternică decât bunăstarea vieţii unui pictor de curte domnească.
Carol Pop de Szathmari a fost un pictor de anvergură europeană, vorbitor fluent de germană, franceză, engleză, italiană, portugheză, greacă şi turcă şi prieten apropiat al multor personalităţi politice sau artistice din marile capitale europene.
Euforia schimbărilor de pe bătrânul continent s-a resimţit şi în avalanşa descoperirilor înregistrate în domeniul ştiinţelor exacte. Descoperirea efectelor tiosulfatului de sodiu asupra halogenurii de argint şi proprietaţilor de agent de fixare ale hiposulfitului de sodiu a făcut posibilă apariţia fotografiei. Mai exact a daghereotipiei, procesul de captare a unei imagini pe un suport tratat cu un material fotosensibil. Primul pas era făcut dar rezultatele nu erau strălucite fie şi pentru că o expunere de circa 8 ore, în condiţiile unui cer perfect senin, nu era de acceptat într-o lume aflată în accelerată mişcare.
 A trebuit să apară calotipia, invenţia lui Henry Fox Talbot, prin care, cu ajutorul unei suprafeţe de hârtie cu textură fină sensibilizată cu iodură de argint, se obţinea o imagine negativă dupa care se puteau obţine mai multe fotografii pozitive. Dacă imaginile realizate prin procedeul dagherotipiei excelau prin claritatea detaliilor, cele realizate prin calotipie erau mult mai soft, că să folosec un limbaj actual. Indiferent insă prin ce procedeu chimic erau captate imaginile, o nouă meserie îşi făcea apariţia şi anume cea de fotograf.
Spirit deschis ideiilor novatoare ce răsăreau pe scena europeană, Carol Pop de Szathmari a intuit cu remarcabilă claritate avantajele fotografiei. Prima sa fotografie, reprezentând un amoraş fără braţe a fost realizată pe o coală de hârtie peste care a aplicat o soluţie de argint fixată cu albuş de ou. Este o fotografie fără valenţe artistice dar cu o uriaşă încărcătură istorică datorată înscrisului de pe marginea ei. Traducerea din germană ar suna astfel: este prima mea fotografie pe care am făcut-o în luna noiembrie a anului 1848. Într-o interpretare mai generoasă, această notă ar putea fi considerată certificatul de naştere al artei fotografice româneşti.
Fericit că a deprins tehnica de a scrie cu lumină, Carol Pop de Szathmari adaugă lîngă semnătura de pictor şi pe cea de fotograf şi îşi deschide în Bucureşti un studio fotografic unde, de-a lungul câtorva ani, imortalizează chipuri de înstăriţi ai vremii dar şi oameni simpli, pentru care costul unui portret fotografic era însemnat, dar nu neapărat de neatins.
Aflându-ne în sediul Băncii Naţionale a Românei, îngăduiţi-mi o supoziţie legată de locaţia în care s-a aflat ultimul studio fotografic al lui Szthamari, amenajat la nivelul celor existente la Viena sau Paris şi în care lucrau în jur de 20 de angajaţi. Potrivit unor surse istorice, studioul se afla pe strada unde astăzi mai există o singură plăcuţă şi pe care scrie Ion Câmpineanu, om politic. Adică cel ce între 27 iulie 1880 şi 30 octombrie 1882 şi între 9 martie şi 25 noiembrie 1888 avea să fie primul guvernator al Băncii Naţionale a României.
Dacă azi realizarea unui portret fotografic înseamnă un exerciţiu de rutină, la începuturile fotografiei lucrurile erau cu totul altfel. Timpii lungi de expunere solicitau din plin imaginatia fotografului de portrete obligat să descopere tot felul de artificii pentru ca modelul fotografiat să stea nemiscat timp îndelungat. Din acest motiv, în fotografiile realizate în acea epocă subiectul stătea rezemat fie de un obiect de decor, fie pe un scaun în care capul îi era menţinut nemişcat cu ajutorul unui suport ascuns sub gulerul hainei.
 Dar nu munca într-un studio fotografic era visul lui Szathmary, ci aventura de a surprinde locuri, chipuri şi evenimente noi. Participarea la Războiul Crimeii l-a adus pe Carol Pop de Szathmari pe culmile gloriei şi i-a conferit titlul de primul fotoreporter de război din lume. Clarvziunea sa l-a făcut să simtă importanţa istorică a conflictului la care era martor, astfel că a surprins cu o uluitoare imparţialitate imagini ale celor patru armate beligerante. Expediţia sa pe câmpul de război, între Silistra şi Olteniţa s-a concretizat cu o colecţie de fotografii excepţionale, în care apăreau chipuri de generali biruitori dar şi soldaţi căzuţi pe câmpul de luptă, cazemate distruse şi redute cucerite, învingători dar şi invinşi. Multiplicate şi adunate în minunate albume cu scoarţe de piele legate cu fir de aur, fotografiile au fost dăruite suveranilor ţărilor combatante din acel război ce a schimbat, doar vremelnic, destinul popoarelor din ţările est-europene.
Şi pentru a sublinia definitiv vocaţia sa de artist fotograf, Carol Pop de Szathmari a participat la Expoziţia Internatională de la Paris cu două albume în care a reunit fotografiile sale de război. Succesul de public a fost fulminant, cel putin aşa consemnau ziarele din acea perioadă.
Deoarece era un artist european, a început să-şi semneze lucrările cu numele Charles Szathmari, după cum o cerea moda vremii. Cu acest nume a semnat şi albumul făcut cadou principesei Elena Cuza şi în care erau strânse fotografii de ţărani îmbrăcaţi în port popular dar şi celebrele sale vederi panoramice asupra Bucureştilor. Doar Londra şi Paris erau capitalele europene care se putea mândri cu un “portret�? fotografic�? de asemenea amploare.
 Destul de în vârstă şi cu vederea slăbită, Carol Pop de Szatmari participă la Războiul de Independenţă înregistrând imagini inedite ce vor fi apoi publicate în multe ziare europene.
O privire limpede asupra operei fotografice a lui Carol Pop de Szathmari developează imaginea unui artist vizual de mare anvergură ale cărui idei şi realizări deschideau noi orizonturi pentru arta fotografică. Folosirea celor mai moderne aparate de fotografiat, pe masură ce ele erau fabricate în diverse ateliere din toată lumea demonstrează atât interesul lui Pop de Szathmari pentru tot ce era nou, fie în domeniul artistic, fie în cel tehnic cât şi constanta sa preocupare pentru perfectionare.
Acest spirit cercetător şi deopotrivă iubitor de frumos este reperul la care noi, artiştii fotografi români trebuie să ne raportăm. Conducerea Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România şi-a propus să promoveze fotografia contemporană pornind tocmai de la exemplul oferit cu generozitate de ilustri artisti români pe care trebuie doar să-i înţelegem şi să-i respectăm cum se cuvine.

Eugen Negrea vicepresedinte AAFR

 Bucureşti, 1 martie 2012 Banca Naţională a României



Data: 05 Mar 2012
  • Donatie
  • Juiriu
  • Oferta
  • SALOANE FIAP
  • 65
  • Dancoglu
  • vanzari
  • Macro Print
  • Durans
  • Australia