Forgot Password
Newsletter
To receive our newsletter enter your e-mail

  • Stefan Toth
  • Revista de Arta
  • Mircea Albu 1
  • Albu Mircea 2
  • Album Badescu
  • Hanu


Prezentarea noutățlilor de la Olympus

de Sorin Voicu 
Am avut deosebita plăcere să particip la prezentarea Olympus de joi, de la Intercontinental. Personal mă bucur foarte mult să constat că o reprezentanţă foto din România acordă atenţia cuvenită comunităţii brand-ului respectiv. Evenimentul a fost organizat de MGT (importator Romania in a cărui componentă se află şi reprezentanţa). Gazdele, Florina şi Bogdan, l-au prezentat pe domnul Tomáš Viktora, DSLR & PEN Product Manager în cadrul reprezentanței Olympus din Cehia. Celor care nu îl cunosc încă. Am avut ocazia şi plăcerea să îl ascult pe Tomáš încă de acum ceva ani buni, când a venit pentru prima dată în România, pe vremea lansării Olympus E-30. Un om tehnic, fin cunoscător al tehnologiei Olympus, partea de foto, fireşte. A fost o întâlnire mai deosebită raportată la cele obişnuite. Fiecare din cei prezenţi cunosc tehnologia Olympus, cu bune şi cu rele. Personal am fost foarte încântat. Primul meu contact direct cu o parte din comunitatea Olympus din România. Să revin însă la evenimentul în sine. Tomáš a prezentat ultimele apariţii Olympus: E-M1, Stylus 1 şi primul obiectiv m4/3 din gama pro, Olympus M.Zuiko Digital ED 12-40mm F2.8 PRO. Olympus E-M1Nici nu ştiu cu ce să încep… Dacă calitatea construcţiei primului OM-D (E-M5) este super, cea a noului model este şi mai şi. Mânerul în stil DSLR oferă o priză excelentă, butoanele vin ca turnate (calitativ constructiv şi ergonomic), vizorul de 2.360.000 de puncte este unul din cele mai faine. Protecţia la stropii de apă, la particulele de praf şi temperaturi scăzute sunt deja standard (în ciuda celor care sunt cam nedocumentaţi în aceste „domeniu”, luând în considerare unele comentarii de pe diverse blog-uri) în această clasă Olympus. Am avut ocazia să testez E-M5 astă iarnă. Am fost impresionat de ceea ce oferă. Olympus a reuşit, cu noul E-M1, însă să ridice ştacheta şi mai sus. Acum tocmai „răsfoiesc” imaginile. Format brut (orf) şi comprimat (jpeg). Pentru orf folosesc convertorul DNG (nu am Lightroom 5, iar softul actualizat al producătorului încă nu ştie să folosească formatul lui E-M1, de fapt, convertorul DNG nu este finisat pentru orf E-M1). Sincer, astăzi m-am uitat pe fotografiile făcute cu un mirrorless FF. Pfff, ori nenea fotografu nu a lucrat imaginile cum trebuie, ori softul din cameră e cam praf… Ori ambele variante. Să îmi smulg părul din cap, nu alta! Aveam pretenţii mai mari. Se ştie că Olympus are un „convertor” intern foarte bine pus la punct. Diferenţele între jpeg şi orf prelucrat nu sunt aşa de drastice. Normal, se obţine mult mai mult din prelucrarea unui fişier brut. Mai jos un exemplu. Fişierul raw a fost convertit in dng, apoi „lucrat” uşor în Adobe Elements 9. Cel jpeg a fost lucrat puţin tot în Elements. Nu am stat să bibilesc imaginile. E aproape trei dimineaţa! O precizare: nu am stat să bibilesc aparatul, l-am folosit cu setările a dumnezeu ştie cui. la câţi doritori erau la faţa locului…Olympus E-M1, M.Zuiko 60mm macro, ISO 1600, f/2,8, 1/40s – pentru cine interesează.Altă imagine jpeg, aşa cum a fost descărcată direct din aparat. Sunt prea obosit acum să mai prelucrez atâtea imagini. Diferenţa de balans de alb este o poveste în sine. Pe scurt, în anumite cadre s-a amestecat şi lumina rece a unul proiector. De unde şi tonalitatea prea caldă datorită încercării aparatului de a contracara temperatura rece dată de proiector. Olympus Stylus 1Tot pe scurt, e cel mai tare compact cu super-zoom pe care am pus mâna, şi m-am jucat cu multe, pentru consemnare. Un mic „monstru”. Corp asemănător cu E-M5, un obiectiv luminos de f/2,8 pe toată plaja focală echivalentă 28-300mmm. Ce uimeşte este calitatea constructivă a corpului, lungimea obiectivului „controlată” excelent de tehnicienii Olympus şi luminozitatea „îngrămădită” într-un obiectiv atât de compact. Plus rezoluţia vizorului electronic, fix la fel ca cel de pe E-M5. Fiind singurul exemplar, s-au „bătut” mulţi pe el. Cineva chiar s-a îndrăgostit de-a binelea (nu sunt eu acela, să fie clar). O bijuterie tehnologică, nu pentru oricine, fireşte.Calitatea imaginii? Las exemplele să vorbească despre asta. Olympus M.Zuiko Digital ED 12-40mm F2.8 PROLa acest obiectiv, cuvântul PRO spune totul, absolut totul. L-am testat pe „bătrânul” meu E-P2. Ce vorbeşti, nene, am zis ca am alt aparat în mână. Aproape că a triplat viteza de focalizare. Şi asta în lumină de interior. Cred că pe un E-M1 sau e-M5 este rachetă!Din punct de vedere constructiv, metal şi sticlă. Punct. Optic? Brici. Din câte mi-am putut da seama în condiţiile date.Exemplele de mai jos sunt făcute cu E-P2, aşa că zgomotul de imagine este unul „corespunzător”. Informaţie utilă cârcotaşilor, eventual. Şi ca totul să decurgă perfect, am ieşit la pozat pe terasa de la etajul 22 a Intercontinentalului. Noaptea. I-am lăsat pe ceilalţi să se bucure de noile „jucării” şi am pozat cu „trusa mea”, Olympus E-P2 şi Sigma 19mm. ISO mare, fără trepied, timp de expunere destul de lung. Se poate. Sorin Voicu

Data: 02 Nov 2013
  • Australia
  • Juiriu
  • Oferta
  • SALOANE FIAP
  • Dancoglu
  • Macro Print
  • Rapso
  • Rapsodia
  • vanzari
  • Durans