Forgot Password
Happy Anniversary !
Newsletter
To receive our newsletter enter your e-mail

  • Mircea Albu 1
  • Albu Mircea 2
  • Album Badescu
  • Hanu


Ce a fost în Piața Universității 1990 ?

Trei fotografi readuc la lumină, după 30 de ani, 52 de imagini ale Fenomenului Piața Universității 1989-1990, pe simezele deschise ale Muzeului Municipiului București - gardul Palatului Suțu din inima Capitalei, între 13 iunie și 13 iulie 2020. Fotojurnaliști, participanți și organizatori ai manifestației, Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea și-au răscolit negativele și amintirile pentru a reda tinerilor de azi cât și cercetătorilor, istoricilor și publicului larg, fotograme dintr-un fenomen unic european și chiar internațional: o demonstrație-maraton pentru libertate, de 52 de zile. Cei trei s-au regăsit în anul 1990 în redacția „României libere”, care apărea pe atunci într-un tiraj extraordinar pentru azi, de 1.000.000 de exemplare, ceea ce ne arată aviditatea românilor pentru presa liberă. Astăzi, Nic Hanu este un fotograf consacrat, autor de cărți de fotografie, membru și fost președinte al Asociației Artiștilor Fotografi din România, Pascal Ilie Virgil este regizor, scenarist și producător independent, iar Victor Roncea, pe atunci fotoreporter la ziarul „Glasul” al Ligii Studenților, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și publicist la „Evenimentul Istoric”, „Evenimentul Zilei” și „Bursa”. Cei trei autori vă așteaptă pe 13 iunie 2020, la orele 17.00, la Palatul Suțu, la vernisajul Expoziției „Fenomenul Piața Universității 1989 – 1990. 30 de ani”, de la care nu vor lipsi personalități de marcă de atunci și de acum.Fenomenul Piața Universităţii 1989 – 1990 a reprezentat cu adevărat readucerea la București a axei lumii, extirpate din spațiul public al României după ocupația bolșevică a Rusiei sovietice. Nicicând nu se mai văzuse în Agora țării o asemenea manifestare de credință și luptă deschisă și non-violentă, pentru libertate, nicicând nu s-a mai văzut de atunci un astfel de fenomen ingenuu. Unicitatea Fenomenului declanșat în aprilie 1990 de tinerii care fuseseră deja pe baricadele din 1989 în același loc sacru constă și în caracterul ei profund cultural și moral. Acolo, sub icoana Maicii Domnului adusă de la Putna și între portretele „Românului Absolut” din Balconul Universității, s-a recitat Doina lui Eminescu interzisă de ocupanții sovietici, de acolo s-a transmis salutul de solidaritate al dramaturgului “academician–golan” Eugen Ionescu, acolo au cuvântat poetul creștin Ioan Alexandru și Părintele Rodion Galeriu, de acolo a binecuvântat manifestația cel mai mare teolog al secolului trecut, Părintele Dumitru Stăniloae, acolo s-a cântat „Imnul Golanilor” și „Doamne, vino, Doamne”, în emoția de masă a elitei active a României și acolo a răsunat vibrant, pentru prima oară în libertate după 45 de ani, din pieptul a 100.000 de români, troparul Învierii Domnului: „Hristos a înviat din morți cu moarte pre moarte călcând!”. Totodată, la fel de important, Piața Universității s-a constituit în prima resursă de informații reale a României, prin fațada Institutului de Arhitectură, transformată de studentul la Arte Plastice, viitorul ziarist George Roncea, într-un portal de comunicare directă cu românii. Pe lângă mesajele dispuse pe frontispiciul clădirii lui Ion Mincu, acolo a fost difuzată pentru prima oară în România, pe un ecran gigant plasat cu greu dar reușită din baza de la ultimul etaj, filmarea ascunsă de regim în care conspiratorul GRU/KGB Nicolae Militaru, afirma în sediul CC al PCR, către fiul de agent NKVD Petre Roman, agentul sovietic Silviu Brucan și școlitul la Moscova Ion Iliescu, că „Frontul Salvării Naționale ființează de șase luni de zile!”.„Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom câștiga libertatea noastră”, era refrenul preferat al zecilor de mii de participanți din „Zona Liberă de Neocomunism a României”. Într-adevăr, ultimii plecați nu au făcut-o de bună voie ci numai ridicați pe sus în cătușele milițienilor transformați peste noapte în polițiști, loviți sub paturile de armă ale jandarmilor proaspăt redenumiți din trupeți ai Securității și, apoi, mai ales, însângerați de bâtele și chiar topoarele minerilor manipulați de conducătorii vizibili sau din umbră ai FSN. Cei arestați și maltratați – elevi, studenți, intelectuali sau simpli bucureșteni revoltați - au fost încarcerați ilegal în condiții de lagăr și torturați, uneori, bestial.Finalul dramatic al manifestației nu mai are nimic de a face cu energia demonstrației pașnice de 52 de zile. Este o evidență pentru orice om informat că operațiunea din 13 iunie 1990 a fost jocul mai multor servicii speciale, din România și de aiurea, fiecare cu interesul lui. Pentru cei mai tineri amintim doar fraza interceptată dintr-o transmisiune a Ministerului de Interne: „Am dat foc autobuzelor conform dispozițiilor președintelui”. Pe de altă parte, astăzi cunoaștem că la subsolul și primele nivele ale sediului Poliției Capitalei se afla o parte din arhiva Securității Municipiului București în care se stocaseră monitorizările evenimentelor din decembrie 1989 – audio, video și scrise - care puteau afecta serios interesele Armatei conduse acum de capi din agentura sovietică din România. Fotograful Nic Hanu a înregistrat în imaginile sale mai multe evidențe care demonstrează indubitabil pentru un specialist că modul uniform și puternic în care au ars autobuzele nu poate fi datorat doar unor sticle incendiare (și ele venite de unde?). La fel, mai ales, explozia a cărei ciupercă se ridică până la etajul 4 al clădirii Poliției. Ce a urmat, până azi, se știe, se vede cu ochiul liber și se simte, din păcate, pe spatele bietului român și în dauna resurselor pământurilor lui dumnezeiești milenare: menținerea României, conform înțelegerilor secrete de la Malta, în sfera de influență sovietică, atunci, ruso-germană, acum. Doar un cutremur venit de la Washington, pe care îl așteptau și manifestanții din Piața Universității 1989 - 1990, urmat de un vulcan a cărui lavă să topească toate nodurile rețelei planetare anti-umane comunist-progresiste, mai poate surpa, poate, acest eșafodaj nefast pentru România.„S-ar putea spune că acea generație frumoasă și triumful ei de o clipă au fost doar un vis frumos care s-a risipit în tăria zilei cu proza ei nemiloasă. Dar cine nu știe că cea mai conturată realitate este mai întâi un vis frumos? Aici, la umbra Carpaților, oamenii n-au încetat niciodată să creadă în puterea visării.”, scrie în Catalogul Expoziției profesorul Ilie Bădescu, membru al Consiliului Științific al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului și director al Institutului de Sociologie al Academiei Române.Vă așteptăm la Palatul Suțu!




Data: 09 Jun 2020
  • SALOANE FIAP
  • Macro Print
  • AME
  • vanzari
  • Durans
  • De scris