Am uitat parola
Newsletter
Pentru a primi ultimele noutati introduceti adresa de e-mail

  • Art Image 15
  • Revista de Arta
  • Mircea Albu 1
  • Albu Mircea 2
  • Album Badescu
  • Hanu


AAFR 65

În ziua de 28 noiembrie 1956, Ministerul Culturii a emis Ordinul 1657 prin care „ se autorizează înființarea și funcționarea Asociației artiștilor fotografi, cu sediul principal în București.” S-au scurs de atunci 65 de ani de fotografie românească. A fost o perioadă mai cu bune, mai cu rele, cu bucurii sau dezamăgiri, chiar și cu o îndelungată întrerupere a activității. Revenirea la normalitate nu a fost deloc ușoară, profitori de meserie și închipuiți artiști fără de operă și-au dat aramă pe față. Cu lingușiri sau, din contră, cu amenințări fățișe, ei s-au zvârcolit șă se așeze acolo unde nu le erau nici locul, nici rostul. Într-un număr mult mai mare au fost cei ce au contribuit fie cu vorba, fie cu fapta, la bunul mers al AAFR. Ei sunt cei ce au înțeles că investiția lor sentimentală nu este pentru cei de azi și pentru acei artiști fotografi care, de-a lungul anilor, au dat strălucire artei fotografice românești. Cei interesați de istoria artei fotografice românești sunt îndemnați la lectură, recent apăruta carte „65 - Istoria Asociației Artiștilor Fotografi din România” fiind deja trimisă tuturor organizaților partenere, alături de un fanion aniversar. A venit acum momentul să-i felicităm pe unii și să ne despărțim de alții. Președintele Asociației Artiștilor Fotografi din România acordă distincții următorilor membri ai AAFR:
 ART AAFR ( Artist ) 
 Dan Călugăru
 Teodora Codreanu
 Dragos Georgescu
 Daniel I Iancu
 Tudorel Danut Ilie
 Marius Romulus Isfan
 Botond Kinda
 Elena Marinescu
 Ramona Măsuț
Ion Claudiu Netoiu 
Erno Pakot Marius Petrescu
 Florian Emil Pușcaș
 Anca Roșu
 Octavian Silaghi
 E AAFR ( Excelență)
 Dan Andrei
 Codrin Alexandru Anton
 Mircea Octavian Boran
 Doru Gosnea
 Erno Solyom
 Radu Stănese
 M AAFR ( Maestru )
 Ovi D Pop
 MEMBRU DE ONOARE ( Hon AAFR)
 Virgilio Bardossi.
 Diploma și insigna corespunzătoare distincției vor fi trimise prin poștă, împreună cu binemeritatele felicitări. Momentul aniversar al celor 65 de ani de existență a AAFR, vernisajul Salonului Internațional de Artă Fotografică al României 2021 precum și lansarea cărții „65” vor avea loc în București, în data de 9 decembrie 2021. Eugen NegreaPreședinte AAFR




Data: 25 Nov 2021
  • Australia
  • Juiriu
  • Oferta
  • SALOANE FIAP
  • Dancoglu
  • Macro Print
  • vanzari
  • Durans