Am uitat parola
Newsletter
Pentru a primi ultimele noutati introduceti adresa de e-mail

  • Mircea Albu 1
  • Albu Mircea 2
  • Album Badescu
  • Hanu


Cu șampania în rucsacul foto

Miercuri, 11 ianuarie 2017, la Observatorul Astronomic „ Amiral Vasile Urseanu” din București, a avut loc vernisajul celei de-a 21-a ediții a Salonului Internațional de Artă Fotografică al României (SIAF) organizat de Asociația Artiștilor Fotografi din România (AAFR) în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, sub patronajul Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP).
Oaspeții prezenți la eveniment au fost salutați de doamna Angelica Iacob, șef serviciu Relații Publice din cadrul Muzeului Municipiului București și de Eugen Negrea, directorul SIAF. Într-un scurt discurs, el a mulțumit managerului Muzeului Municipiului București, dr. Adrian Majuru, gazdă generoasă și elegantă a vernisajelor SIAF, juriului Salonului pentru efortul depus în judecarea cu maximă rigoare a fotografiilor înscrise, lui Cristian Oprea, fotograf și grafician la MMB pentru realizarea afișului SIAF dar și pentru toată munca „de culise” depusă și nu în ultimul rând lui Marcel Eremia, managerul firmei AME design, cel care a printat la o calitate excelentă imaginile expuse. Numitorul comun al tuturor celor enumerați mai sus este faptul că toți, dar absolut toți s-au implicat în acest demers artistic în condiții de voluntariat, fără nici o pretenție financiară.
Directorul SIAF a prezentat, în câteva cuvinte, modul în care au fost codificate și jurizate fotografiile, care sunt normele FIAP ce trebuie respectate și a subliniat excelenta performanță obținută de fotografii români la actuala ediție. Este succesul noului val de tineri artiști fotografi, ambițioși și fără prejudecăți, aflați în plină afirmare și care au înțeles că doar confruntarea cu marii fotografi ai lumii și rigorile saloanelor internaționale reflectă adevărata valoare a fiecăruia. Fotografii din România au câștigat în total 4 medalii FIAP, 5 mențiuni FIAP și 4 mențiuni AAFR iar, pentru prima dată în istoria SIAF, titlul de „Best author” a revenit românului Sebastian Vasiu.
Din păcate, ninsoarea abundentă căzută la ceasul vernisajului a paralizat circulația în Capitală și din cauza asta mulți iubitori ai artei fotografice nu au ajuns la eveniment. Vremea rea a avut și o parte bună, șampania, cărată în rucsacul foto cu mult talent printre nămeți, a avut temperatura ideală pentru a fi băută ! Rezulatele Salonului se găsesc pe www.siaf.ro 


Data: 12 Jan 2017
  • SALOANE FIAP
  • Macro Print
  • AME
  • vanzari
  • Fotofocus
  • De scris