Am uitat parola
La Multi Ani !
Newsletter
Pentru a primi ultimele noutati introduceti adresa de e-mail

  • IBIS


Sălaj – Frumusețe, Tradiție, Poveste

Sălaj – Frumusețe, Tradiție, PovesteSâmbătă, 3 martie 2018, de la ora 16.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din municipiul Carei a avut loc vernisajul expoziției de artă fotografică „Sălaj – Frumusețe, Tradiție, Poveste".Fotografiile prezente în expoziție au fost realizate în cadrul taberei de fotografie „Sălaj – Frumusețe, Tradiție, Poveste", care s-a desfășurat în anul 2017, în județul Sălaj. În cadrul taberei au participat atât artiști cunoscuți din România, cât și fotografi din Italia, Slovenia sau Grecia. Printre invitați s-a numărat și artistul careian Bikfalvi Zsolt, care a reprezentat Fotoclubul „Vasile Vénig László" din Carei.Creațiile realizate de artiști au fost expuse în primă fază, în toamna anului 2017, la Zalău, iar acum și careienii le vor putea admira.Expoziția se desfășoară sub patronajul Asociației Artiștilor Fotografi din România și va putea fi văzută și în alte orașe din țară, următoarele orașe gazdă fiind Oradea, Arad și Deva.Evenimentul a fost deschis de Taraful Ceatăra din Carei, care a interpretat instrumental o suită de melodii din zona Sălajului. Au luat cuvântul dr. Hágó Attila Nándor, președinte al Foto Clubului „Vasile Vénig László" din Carei, Adela Lia Rusu, artistă fotografă și președinta Asociației Artiștilor Fotografi din Romania Filiala Nord-Vest, Daniel Săuca, director al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, renumitul artist fotograf italian Virgilio Bardossi și Bikfalvi Zsolt, vicepreședinte al Foto Clubului „Vasile Vénig László" din Carei.Au expus artiștii fotografi care au fost prezenți în Sălaj cu ocazia taberei : Manolis Metzakis (Grecia), Ivo Borko, Stefi P. Borko (Slovenia), Virgilio Bardossi (Italia), Csaba Balasi (Miercurea Ciuc), Nagy Lajos (Târgu Secuiesc), Adela Rusu (Oradea), Ovi D. Pop (Oradea), Grigore Roibu (Deva), Bikfalvi Zsolt (Carei), Boran Mircea (Arad) dar și sălăjenii Olaru Ecaterina, Olaru Sebastian și Mirel Matyas.Expoziția se găsește în Sala de expoziții de la parterul castelului și poate fi vizitată în perioada 03 - 16 martie 2018, după programul de funcționare a Muzeului din Castel.Partenerii Evenimentului: Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Asociația Artiștilor Fotografi din România -filiala Nord-Vest, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Asociației de Dezvoltare Intercomunitare „Sălaj Plus".Organizatorii evenimentului au fost Fotoclubul „Vasile Vénig László"Carei, Direcția de Cultură și Sport Carei și Fundația Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi"

Data: 05 Mar 2018
  • SALOANE FIAP
  • vanzari
  • Fotofocus
  • De scris
  • AME