Am uitat parola
Newsletter
Pentru a primi ultimele noutati introduceti adresa de e-mail

  • Nic Hanu


Vernisajul salonului aradean

 Miercuri, 19 iulie 2017, FotoClubPro Arad a vernisat la Sala Clio expoziția Salonului Internațional de Artă Fotografică, ajuns anul acesta la a șasea ediție. Este vorba despre o competiție în domeniul artei fotografice, care reunește an de an artiști fotografi cunoscuți la nivel mondial. Anul acesta au fost trimise aproximativ 800 de lucrări , de la artiști fotografi de pe toate continentele lumii, iar la final au fost acceptate, de către un juriu specializat, 300 de lucrări. La expoziția deschisă la Sala Clio pot fi admirate cele mai bune 50 de lucrări. De asemenea, cu ocazia vernisajului a fost lansat și albumul Salonului Internațional de Artă fotografică, unde sunt cuprinse atât lucrările premiate cât și o parte din cele acceptate.
Salonul s-a desfașurat sub patronajul ICS, AAFR și SRAF, proiectul a fost finanțat de Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad.
Evenimentul s-a bucurat de o participare numeroasă, fiind prezenți artiști fotografi din țară (Deva, Reșița, Oradea, Timișoara și Arad) și din străinătate (Ungaria și Irak), premiați în cadrul salonului, cât și arădeni, iubitori ai acestei arte. 
Participanții la vernisaj au avut parte și de o surpriză muzicală oferită de tinerii de la Palatul Copiilor din Arad, coordonați de profesorul Laura Roșu.
Cei interesați pot vizita expoziția până pe 26 iulie, la Sala Clio din strada Horia. Intrarea este gratuită.

Data: 21 Jul 2017
  • Anvergura
  • SALOANE FIAP
  • Fotofocus
  • De scris
  • AME