Am uitat parola
La Multi Ani !
Newsletter
Pentru a primi ultimele noutati introduceti adresa de e-mail

  • Mircea Albu 1
  • Albu Mircea 2
  • Album Badescu
  • Hanu


Europa > Vernisajul celei de a 19-a ediții a Salonului Internațional de Artă Fotografică al României

Joi, 18 decembrie 2014, în Salonul principal al Palatului Șuțu din București, a avut loc vernisajul celei de a 19-a ediții a Salonului Internațional de Artă Fotografică al României, desfășurat sub înaltul patronaj al Federației Internaționale de  Artă Fotografică (FIAP) . Considerat a fi cel mai important eveniment fotografic al României patronat de AAFR de aproape jumătate de secol, organizarea lui a fost abandonată în ultimii ani, ultima sa ediție vernisată în Bucuresti având loc cu 23 de ani în urmă.
 În acest an evenimentul a fost posibil în primul rând datorită amabilității directorului Muzeului Municipiului București, dr. Adrian Majuru care a pus la dispoziția organizatorilor un spațiu de expunere impregnat de istorie și elegantă dar și disponibilitatea instituției pe care o conduce de a gazdui ediția a 20-a de anul viitor  a Salonului României.
Gazdele actualei ediții au fost Balasi Csaba EFIAP/g, ofițerul de legătură al AAFR cu FIAP și Eugen Negrea AFIAP, președintele Asociației Artiștilor Fotografi din România, cei doi adresând un cuvânt de bun-venit numeroșilor oaspeți veniți din țară dar și din străinătate. Au fost de față numeroși artiști fotografi de renume pentru arta românească, vechi membri ai AAFR, mulți tineri dornici de afirmare dar și un public dornic să vadă tendințele mondiale în arta fotografică.
În cadrul vernisajului au fost proiectate toate imaginile premiate sau acceptate, fotografiile premiate fiind printate în condiții grafice excelente de către binecunoscuta firma AME design din Capitală.
O privire de ansamblu asupra nivelului artistic foarte ridicat al fotografiilor înscrise dar și renumele internațional al multor participanți confirmă afirmația că actuala ediție a fost una cu adevărat de talie internațională.
Pe de altă parte nu poate trece neobservată indiferența multor ”iubitori” ai fotografiei românești, vânători pasionați de titluri sau diplome frumos colorate și care au demonstrat din nou că lauda de sine precum și cultivarea propriului orgoliu sunt îndeletniciri mult mai importante decât sprijinirea cu adevărat a fotografiei românești.
Din fericire a venit clipa în care neghina se separă de grâu și se limpezesc apele.  Mărturie în acest sens stau numeroasele mențiuni FIAP obținute acum de mai  tinerii fotografi români precum Alexandra Fira, Valentina Stan, Gabriel Tudosescu, Codruța Georgescu, Gabriel Stanciu, Rodica Tănase sau medalia de aur AAFR câștigată de Rucsandra Călin.
Deși nu mai reprezintă România, un motiv de mândrie îl reprezintă medalia de bronz FIAP și cea de aur AAFR obținute de un distins, respectat și vechi membru AAFR, Nicolae Sortir.
Titlul de cel mai bun autor al actualei ediții a Salonului României a revenit unuia dintre cei mai mari fotografi ai Italiei și un mare iubitor al României, Virgilio Bardossi. Expoziția rămâne deschisă până în data de 14 ianuarie 2014.            

Data: 21 Dec 2014
  • SALOANE FIAP
  • Macro Print
  • AME
  • vanzari
  • Fotofocus
  • De scris