A fost odată, cândva, revista FOTOGRAFIA
Am primit cu bucurie de la prietenul meu Ștefan Toth vestea că pregătește reapariția revistei Fotografia, a AAFR.Fiind, cred, singurul martor contemporan cu activitatea conducerii AAFR și implicit a existenței timp de peste 30 de ani a vechii reviste, voi încerca să povestesc câte ceva din existența acestora.
Îmi amintesc cu nostalgie de primele contacte ale mele cu AAF, prin 1961. Președinte era atunci dr. Spiru Constantinescu, un om de excepție care fusese președintele FAR ( Fotografii Amatori din România), asociație ce a existat între 1934 și 1941 și a editat o revistă-buletin. ( Dr. Spiru Constantinescu este și singurul fotograf român care a deținut funcția de vice-președinte al Federației Internaționale de Artă Fotografică, FIAP – nota redacției).
Asociația Artiștilor Fotografi (AAF) a luat ființă abia în 1954-55, fiind sub tutela Ministerului Culturii. La început a funționat în condiții precare, într-un sediu constituit dintr-o compartimentare din placaj în holul cinematografului Magheru. Acolo l-am cunoscut pe Spiru Constantinescu care a apreciat câteva dintre pozele pe care le arătasem și m-a îndemnat să continui să mă documentez, printre recomandările bibliografice fiind și revist FAR. Sursa aceasta, împreună cu multe alte cărți, mi-au deschis ochii asupra frumuseții imaginilor fotografice dar și asupra complexității tehnice fără de care, la vremea aceea, rareori se obținea o fotografie de calitate. Prin 1963 dr. Constantinescu mi-a selecționat 2 imagini pentru Salonul Internațional RPR ( așa era atunci denumită România) și pentru că eu lucram cu un apart de mărit artizanal, de construcție proprie, cu care nu puteam mări la 30 x 40 cm, le-a dat pentru tiraj la secția foto de la Casa Scânteii. Am fost încântat să văd pe simezele Sălii Dales lucrările mele și cred că a fost unul dintre motivele care m-au legat pe viață de fotografie. În 1964, cred, dr. Spiru Constantinescu a murit și după o scurtă perioadă cât a fost președinte I. Hananel care a murit și el într-un accident, conducerea Asociației i-a revent d-lui ing. Sylviu Comănescu.
După decesul fostului președinte, o lungă perioadă de timp nu am mai trecut pe la AAF care, între timp, primise generosul sediu din str. Brezoianu.
Prin 1965 am fost anunțat de secretara de atunci că fusesem primit membru AAF pe baza portofoliului de imagini și a acceptărilor de la Salon. Cu ocazia ridicării carnetului de membru ( Nr 205/1965, probabil unicul atât de vechi în momentul de față) l-am cunoscut pe dl Comănescu care m-a invitat să fac parte din echipa care redacta revista Fotografia, fiind cadru didatic la Institutul Politechnic și având articole publicate în diferite reviste tehnice. Redactor șef era Leonida Tănăsescu care după câțiva ani a plecat în USA și a fost înlocuit de Gh Epuran, un om de excepție, autor de ghiduri și hărți turistice, filme documentare, etc. Trebuie să menționez că toată activitatea de editare era voluntară, Consiliul Culturii achitând numai costurile de tipar. În astfel de condiții era foarte dificil să elaborezi revista. Atât Epuran cât și eu ne rugam de cei câțiva corespondenți capabili să scrie materialele publicabile, tehnice, de compoziție, estetică, etc. Așa se explică de ce revista Fotografia apărea cu atâta întârziere. Mai ușor era cu prezentarea de portofolii ale membrilor marcanți din AAF sau personalități din lumea fotografică internațională. Primele le obțineam ușor, de obicei din mapele personale de lucrări, ultimele le primeam fără probleme la termenele convenite. Ceea ce ne nemulțumea era calitatea tiparului, boală generală în perioada comunistă. Dacă la tipărirea altor publicații se mai putea accepta această situație, la o revistă de artă fotografică era tare supărător. De multe ori autori ca Heddy Loffler, Aurel Mihailopo, Gh Șerban ( tatăl regizorului Andrei Șerban), Mircea Faria și alții erau greu de înduplecat să mai accepte publicarea unor articole sau portofolii personale. Eu personal eram foarte nemulțumit de abundența greșelilor de tipar, unele chiar deformând conținutul. Cu toate aceste neajunsuri, revista apărea și constituia o sursă de documenare și intercunoaștere a membrilor AAF din toată țara. Foarte important era faptul că FIAP cerea ca aceste reviste/buletine să fie trimise atât la sediul ei cât și la alte federații naționale. Așa se face că primeam la schimb reviste din toată lumea, unele tipărite în condiții excelente. S-au adunat în timp enorm de multe publicații care puteau fi împrumutate de la biblioteca AAF, constituind o excepțională sursă de documentare artistică și tehnică.
Din păcate, marea majoritate, dacă nu chiar în întregime, s-au pierdut odată cu sediul în care funcționase AAF și asta după 1990 când și puținul care mai funcționase cât de cât înaine a fost distrus.
Vreau să menționez personalitatea extraordinară a celui ce a fost ing. Sylviu Comănescu fără de care nu ar fi supraviețuit nici revista și poate nici AAF nu ar fi jucat un rol atât de important în viața culturală românească din perioada comunistă. A fost un om de o calitate greu de conceput în zilele noastre. De o corectitudine exemplară, dotat cu o diplomație ieșită din comun, dispus oricând să-i ajute pe cei care îi cereau sfatul, de un calm și o bunăcuviință de excepție, a reușit să creeze o atmosferă extrem de relaxantă și plăcută, situați aș spune unicat în acea perioadă.
Cu toate că AAF nu avea subvenții de la Consiliul Culturii decât punctual, pentru anumite acțiuni aprobate, el a făcut eforturi diplomatice inimaginabile pentru a asigura continuitatea apariției revistei, a saloanelor internaționale ale României, a expozițiilor personale, a schimburilor culturale internaționale și mai ales pentru a menține acea atmosferă de excepție ce a caracterizat viața celor ce frecventau sediul din str. Brezoianu. Vreua să dau un exemplu grăitor în ceea ce privește revista Fotografia. Prin 1975, atunci când din dispoziția – se spunea- a Elenei Ceaușescu, au fost desființate o mulțime de publicații precum și oficiile de documentare din mai toate domeniile, Sylviu Comănescu a reușit să convingă conducerea Consiliului Culturii că revista este de fapt un buletin informativ intern, care nu este comercializat - aceste buletine rămânând oarecum tolerate în unele domenii - și aș mai insista pe relația cu FIAP și alte țări socialiste. Din acest motiv, în toate documentele prin care se solicitau fonduri pentru tipărirea revistei, se vorbea numai de buletinul intern al AAFR, Fotografia.
Vreau să mai menționez faptul că într-o perioadă în care orice publicație avea pe prima pagină portretul lui Ceaușescu, în Fotografia, în ani de zile cred că a apărut de vreo 2 ori, în numerele de la începutul anului, când se sărbătorea ziua lui. Cum a făcut, nu știu, dar asta este situația.
După 1990 lucrurile au mers din ce în ce mai greu. Cel care redactase revista, Gh Epuran, a murit și noua conducere ( Hanu, Emilescu, Pârvu) au încredințat-o lui Mihai Musceleanu. S-au mai făcut câteva încercări apelând la sponsori pentru reclame dar s-au iscat discuții cu privire la niște bani din sponsorizări și după câteva numere apărute cu întârziere, revista Fotografia a încetat să mai existe.
Articol de ing. Viorel Simionescu, EFIAP
NB Pentru cei care nu au văzut niciodatp revista Fotografia, sunt reproduse coperțile 1, 2 și 4 a două numere din anul 1978, o prezentarea conținutuluiunuia dintre ace
Data: 24 Mar 2016
