Am uitat parola
Newsletter
Pentru a primi ultimele noutati introduceti adresa de e-mail

  • Macro Print
  • Patronaje FIAP
  • Contract donatie
  • Membrii AAFR acreditați ca jurați la saloanele cu patronaj AAFR
  • Patronaj AAFR
  • Servicii Print


Foto Clubul Banatul Montan la 1 an de existență

În data de 03.03.2016, Foto Clubul Banatul Montan a încercat sa aducă un omagiu, celei care este sărbătorită în această lună, martie, ea însăşi un adevărat simbol de frumuseţe, evocată în toate genurile de artă, muză a artiştilor, femeia, iubita, mama, fiica noastră.
Am profitat de faptul ca foto clubul nostru a împlinit un an de existenta și am dorit sa oferim un mărișor vizual tuturor doamnelor și domnișoarelor care ne-au fost alături, sa le sădim un sentiment pozitiv în suflete.
Pentru toate acestea am avut onoarea de a-l avea alături pe invitatul special al evenimentului, conf. univ. dr. Eugen Moritz, cadru didactic la Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca.
În prezenta unui public generos prin prezență, Flavian Savescu, Art. AAFR, președintele Foto Clubului Banatul Montan, a amintit activitățile pe care le-am inițiat în cursul anului ce a trecut, precum și colaborările cu Muzeul Banatului Montan, gazda noastră generoasă, cu Universitatea Eftimie Murgu, Biblioteca Paul Iorgovici, Primăria Reșița, Librăria Semn de Carte, Casa de Cultură a orașului Oțelu Roșu.
Au fost inițiate relații de prietenie cu Foto Clubul Pro Arad, Foto Clubul Mihai-Dan Calinescu din Craiova, Foto Clubul Alutus din Slatina.
De asemenea fotoclubul colaborează cu Asociația Artiștilor Fotografi din România și Societatea Română de Artă Fotografica DACICA.
În cadrul vernisajului din seara precedenta, eveniment care s-a aflat sub patronajul celor doua asociații naționale amintite anterior dar pentru prima data și sub auspiciile Image Colleague Society International ( ICS ), au expus următorii membrii : Nicolae Dumitru Vlădulescu, Flavian Savescu, Daniel Pușcău, Georgian Malinetescu, Dan Purice , Vali Marin, Florin Avramescu, Andrei Morariu, Cristian Nicola, Dennis Cordelea şi Evan Voinea.
De asemenea a fost remarcată activitatea unuia dintre membrii foto clubului, Daniel Puscau care a reușit să câștige trei premii la primele participări în saloanele de artă fotografica, dintre care o medalie de bronz.
Referitor la motivul prezenţei sale la expoziţia artiştilor fotografi de la Reşiţa, profesorul, doctor în arte vizuale, Eugen Moritz, ne-a declarat: „Pe o parte din membrii acestui foto club i-am cunoscut prin intermediul spaţiului virtual. Am văzut imagini interesante şi incitante făcute de către ei, după care am aflat că unii dintre ei au şi aprecieri, distincţii, premii naţionale şi internaţionale, ceea ce mi-a stârnit şi mai mult curiozitatea, am dorit să-i cunosc din interior. Cu mare bucurie mă aflu aici, am venit de la Cluj, şi, pe lângă faptul că sunt invitat şi sunt încântat de imaginile oferite de această expoziţie, voi avea şi un workshop, pe teme de compoziţie, mâine, în faţa membrilor acestui club.
Profesorul Moritz a spus că fotografii care expun la Reşiţa l-au impresionat plăcut, fiecare artist are deja personalitate, se simte emoţia, sinceritatea artiştilor, şi este convins că fiecare îşi va găsi propria modalitate de expresie artistică. Eugen Moritz a mai spus, cu o notă de umor, că unii fotografi „cu siguranţă vor muşca din păcatul manipulării totale", ceea ce, în opinia sa nu este un păcat în sens propriu, fiindcă există şi fotografia „curată", care mizează pe surprinderea clipei, a unei realităţi expresive, cât şi fotografia prelucrată, care „manipulează" realitatea ori chiar inventeză lumi noi.
În cursul zilei de vineri, 04.03.2016, dl.conf. univ. dr. Eugen Moritz a susținut în fața membrilor foto clubului un workshop pe tema compoziţiei în imagine, imaginea statică şi dinamică şi relaţia sa cu realul figurativ.

Data: 08 Mar 2016
  • Mircea Albu 1
  • Albu Mircea 2
  • Silviu Mirescu
  • Australia
  • VEM
  • Revista Muzeul Bucuresti
  • Fascinanta Australia
  • Oameni si cai
  • Scraba Italia
  • Dan Scraba
  • Francisc Nemeth
  • Hanu